#BuneManiere

Liftul

liftul bune maniere
Paula și mama ei merg în vizită la o rudă, care locuiește într-un bloc cu zece etaje. Cele două așteaptă liftul, care coboară de la etajul șapte. Apare, între timp, un băiat. El salută și așteaptă liftul împreună.
Înainte de a intra, după cum este normal, cei trei nu se grăbesc, ci lasă lumea să coboare. Băiatul, politicos, așteaptă să intre în lift Paula și mama ei, după care pășește și el. Întotdeauna, băieții manierați vor lăsa să treacă înaintea lor reprezentantele sexului opus, fără nicio deosebire în privința vârstei.
În lift, Paula observă o revistă aruncată. Este, de fapt, un catalog al unui supermarket. Deși, uneori, astfel de materiale promoționale pe care le găsim în cutia poștală ne pot deranja, nu înseamnă că trebuie să le răsfoim și să le aruncăm pe unde apucăm. Paula ridică revista și intenționează s-o arunce la coșul de gunoi când ajunge la mătușa ei.

De reținut

Nu ne grăbim înainte de a intra în lift, ci lăsăm lumea să coboare.
Nu ne plimbăm cu liftul doar pentru amuzament. Desemenea, nu blocăm liftul la un anumit etaj doar pentru că avem chef de glume!
Păstrăm curățenia în lift și în scara blocului.
Dacă avem musafiri, la plecare, îi putem conduce chiar până la lift sau la ieșirea din bloc.