Clasa lui Andrei merge astăzi la teatru. Spectacolul „Micul Prinț” începe la ora 12. Elevii, alături de doamna învățătoare, au ajuns în fața sălii cu 20 de minute înainte. Grupați doi câte doi, elevii se îndreaptă spre garderobă pentru a-și lăsa hainele. Apoi, în aceeași ordine, urcă spre sală.

În sălile de teatru unde sunt scări pe ambele părți, se ține cont de regula care spune că se urcă pe stânga și se coboară pe dreapta.

La intrare, elevii așteaptă în ordine și liniște, verificarea biletelor. Pentru a simplifica lucrurile, doamna învățătoare a adunat înainte biletele și le prezintă controlorului. În acest timp, alți elevi, de la altă școală, se împing, nerăbdători. Unuia îi sună telefonul mobil. Mai mult decât atât, acesta răspunde și vorbește tare.

– Ce lipsă de bun-simț! remarcă, în șoaptă, Cristina.

– Ia să verific dacă al meu e închis! răspunde Paula.

Clasa lui Andrei își ocupă locurile, mai puțin Paul, care a rămas în picioare.

– Ce se întâmplă, Paul? întreabă învățătoarea. De ce nu te așezi?

– Locul meu e ocupat, răspunde Paul dezamăgit.

Un elev de la altă școală îi ocupase locul și refuza să se ridice. Doamna învățătoare e nevoită să intervină.

– Iată biletul! Acest loc îi este rezervat lui Paul, te rog să respecți și tu locul de pe biletul tău! Uite câți oameni stau după noi! Ai provocat o adevărată încurcătură!

Mai sunt două minute până la începerea spectacolului. Se sting luminile. Câțiva întârziați își caută locurile prin beznă. De bună seamă că nu cunosc regulile! Nu sunt punctuali și în timp ce se îndreaptă spre locurile rezervate, trec cu spatele către spectatori. În mod normal, se trece cu fața către spectatori și nu cu spatele, cei din urmă trebuind să se ridice în picioare.

Se deschide cortina. Un spectator se face prea comod și își sprijină picioarele de scaunul din față. Ba mai mult, foșnește și desface o pungă de chipsuri. Ronțăie în timpul spectacolului și-i deranjează pe ceilalți spectatori, care privesc piesa cu interes. Râde în hohote la o replică pe care o găsește amuzantă, ba mai mult, aplaudă de unul singur. De parcă nu era suficient, îndrăznește chiar să fluiere.

La finalul primului act se aprinde lumina. Spectatorul nepoliticos era chiar cel care ocupase locul lui Paul. Un angajat al teatrului se apropie și îi spune să se liniștească, în caz contrar, va părăsi sala.

Spectacolul continuă, spre deliciul elevilor interesați. La final, publicul aplaudă în picioare, în semn de recunoștință pentru actori.

– Abia aștept să îi povestesc surorii mele piesa! exclamă Cristina.

– Îi vei povesti și despre spectatorul lipsit de politețe? întreabă, curioasă, Paula.

– Da, trebuie să știe că un așa comportament nu e de urmat!